urcând şi coborând
urcăm. urcăm scări, urcăm pe scaune, pe scări de incendiu, pe scări utilitare. oamenii par mai mici de sus.copiii abia se disting,totul pare mic. cum e să fii mare, mai mare decât toţi? uneori bine, alteori nasol, nasol rău. simţi că nu poţi comunica, simţi că nu poţi relaţiona.trebuie să strigi, să te răsteşti.pentru un moment te simţi foarte bine, you're on top of the world.e ca şi cum eşti mai sus decât ceilalţi din toate privinţele. dar asta durează doar foarte puţin. te gândeşti un pic, şi realizezi că eşti tot ca ei,la fel. dar chestia cu urcarea te scoate în evidenţă,te face mai special. şi totuşi, vine vremea când cobori,cobori în anonimitate,în mulţime, în haos.Labels: thoughts
posted by Andrei @ 2:49 AM
Comments: 0
